Printre altele.

“Se vorbeste cum ca vrei si totodata nu.Te-ai hotarat vreodata indeajuns de bine incat nici cel mai aprig munte din lume nu ti-ar fi putut modifica decizia? Ai mers vreodata pe un drum atat de ingust si de nesigur incat chiar si cea mai tocita lama din lumea te-ar fi putut duce spre pierzanie? Ai infruntat lama si ai ajuns la capat? Ai fost vreodata dezamagit de ceea ce ai gasit? Iar de ai fost, ce ai capatat? Recunoastere sau furie? Mergi drept, dar ezita. Ezita doar pentru stanga si dreapta. Fa un pas din trei priviri si arunca-te in avalansa sentimentelor. Caci de nu simti, de ce sa traiesti asa cum trebuie? Iar de nu traiesti asa cum trebuie, cum sa reusesti? Pentru ca iti doresti sa reusesti.In fiecare celula a unitatii tale se gaduieste speranta reusitei. Zile trec, iar speranta ajuta. Iar cand cele din ultima zile vor trece, speranta va ramane. De ce? Pentru ca si din tine ramane ceva, iar speranta va fi capatat pana atunci controlul a tot ceea ce esti. Poate ca nu este adevarat ca speranta moare ultima. Poate ca speranta nu moare. Am facut cunostinta cu pamantul si m-am infricosat. Ce-i drept, ceva mai sobru nu am intalnit. Am intalnit intrebarea si o dezvolt. Am dubii si mi le intaresc. Le intaresc pro-urile si contra-urile. De ce? Pentru disparitia echilibrului. La ce mi-ar folosi din moment ce eu ii sunt mai degraba opusul? Am zarit neincredere si am suras. Am poftit la ispita, iar ispita mi-a ranjit amarnic. Am scris randuri, randuri culese din transformare, culese din neadevar. Adevarul a sosit ulterior. Am simtit ca alunec pe panta esecului, dar am gasit suport, iar acum rad de neantul de dedesubt. Am citit indeajuns incat sa imi dau seama ca fictiunea trece peste realitate, te arunca intr-un ungher al disperarii mult dorite, al sperantelor alungate si regasite. Dar mai am de vazut. Multe, adevarat, dar tocmai asta incanta. Printre carti nu ma plictisesc niciodata. Si da, chiar de ma enerveaza tampenia aia cu niciodata nu spune niciodata acum imi permit. Este adevarat, ce-i drept. Am ascultat multe. Acele “multe” care m-au invatat cum sa ascult esenta. Simti cum timpul trece pe langa tine? Catalogheaza-ma drept nebuna si iti voi arata eu una. Simti cum nu faci nimic si totusi faci? Te uiti inapoi si regreti ca nu ai procedat corect la momentul potrivit? Nu ai ridicat moneda de pe jos a batranei, nu ai imbratisat-o pe mama sau i-ai trantit telefonul in nas iubitei/iubitului dupa niste cuvinte care pana si pe tine te-au durut? Egoist/a, nehotarat/a? Rezolva. E prea tarziu, dar mai bine cat mai tarziu posibil decat niciodata. (ah, iarasi niciodata.) Priveste inapoi si intreaba-te daca vrei sa faci ceva. Vrei? Atunci fa. Cum? Nu iti mai plange de mila si invata sa faci. De la cine? De la tine. Fa ceva ce nu ai facut niciodata. Acum; nu poti sti care meteorit ne loveste maine. Spune ceva ce nu ai spus niciodata. O/Il placi? Spune-i. Te considera un/o fraier? Atunci nu merita. Suna-ti cel mai bun prieten si enerveaza-l cu bancul care il streseaza cel mai tare. Vei sti ca nimic nu s-a schimbat intre voi. (aviz bancurilor cu alinuta) Asculta melodia ta preferata. Simti ca mai trebuie ceva? Gandeste-te la acel ceva si rezolva-l. Asta ca sa te ocupi de altele mai tarziu. Te doare ceva? Natura fizica: renunta la spital, infrunta durerea, cu siguranta ai lasat-o intocmai tu sa te domine. Natura psihica: domin-o tu pe ea. Rezisti? Atunci ai invins. “

“Cand ar trebui sa fac toate astea?”

“Nu le-ai facut deja?!”

bine,bine.

bine,pana la urma s-a renuntat la office 2003 pentru office 2007. senzorialitatea inca e prea aiurea, iar proiectul cred ca e de cacao, cam asa ca mine. eu tin cu egiptul, desi a castigat algeria. lui aidan ii e teama. am dat teza la romana unde am fost cam superficiala cu conflictele alea interioare. ma scuz pentru cacofonie. maine carti, finally. urmeaza mate. urarea mi-a prins bine, chiar am avut o saptamana teribila. inca ma doare muschiul trapez, sincer. si si mai sincer, imi place cum suna muschiul trapez. suna a mate. baza mica plus baza mare ori inaltimea supra doi. da, semnele de plus si de ori sunt prea departe. mi-e prea lene sa ma-ntind dupa ele. de-abia astept sa termin zori de zi ca sa ma apuc de sade.

pentru ca habar nu am daca l-am mai postat anterior sau nu. daca da, foarte bine. daca nu…:

senzorialitate. n x mai mult.

(titlu pus pentru ca ma enerveaza psihologia. deci e ceva de…ugghh!)

am si uitat sa “sarbatoresc” un an de blogging. nu am avansat cu absolut nimic in anul asta,va asigur,adica in fine,te asigur. un an de blogging mi-a luat si mai tare mintile deci daca vrei vreodata sa te apuci de scris pe un blog,fa-ti timp si pentru exterior. asta considera-l doar elaborarea evenimentelor petrecute in mod direct sau indirect (depinde daca vrei ca ei sa isi dea seama), in niciun caz cel mai bun prieten al tau. pentru ca bine,da,stiu,dar eu mi-am gasit prietenii. (yeah,sure,even a cow lies better)

ce am de spus?ah,da,ziua de azi ar trebui sa fie minunata. dupa ce m-am distrat cu bebe fetus in fata la mtv “romania, gen” si am ras ca apucatele de freza lui fuego, acum ma simt partial bine, asta ar trebui. dar imi e foame si imi e tare lene. si sunt singura si ascult restless heart syndrome. si astept microsoft office 2003 sa gaseasca spatiul ala odata si-odata.

mai mult, astazi probabil ca imi primesc romanul. aw,imi era dor. doar sa am caietele alea si stiu ca am ce sa salvez in timpul vreun cutremur. idei bune sau rele, doar sa le salvez, sa stiu ca am pentru ce toci neuronii mei deja slabiti.

mai mult la mai mult, zori de zi nu e pe-atat de geniala pe cat ar trebui sa fie. adica nici n-ar trebui sa fie. acceptabil. tunele 3 pare oricum muuuuult mai gandita.

3 x mai mult, microsoft office s-a blocat cred, iar eu nu stiu ce sa pun pe mine. imi trebuie powerpoint-ul ala, tataie!

4 x mai mult, cred ca muse provoaca o dependenta cronica, undisclosed desires fiind beyond limits de geniala.

5 x mai mult, un fragment:

“

Exact la 1 august m-am trezit cu el pe Wallace St, holbandu-se la cerul senin. Statea pe bordura, ca de obicei, imbracat cu niste bocanci noi, de culoare maro. In partea de sus uimea cu o camasa cam prea invechita si cu niste pantaloni negri stramti ce se mulau perfect pe configuratia lui slaba. Bine, trebuie sa recunosc, era un rocker al naibii de infocat.

-Nu te-am vazut de ceva vreme, am zis eu asezandu-ma langa el.

-Treisprezece luni – asta mi-a spus-o a mea sora. Anglia -  asta stiu eu. Vezi sa aplici.

-Nu inteleg, am marturisit eu.

-Iubirea, tontule, ranji el sadic.

-Adica vrei sa spui ca in treisprezece luni ma voi indragosti de vreo englezoaica?

-Intocmai. Vroiai sa stii, am aflat.

-Si… De unde stiti voi asta?

-Vei afla si asta.

Au fost ultimele cuvinte pe care le-am auzit de la el.

“

ghilimelele sunt adorabile.

5 x mai mult, de un sfert de ora microsoft office nu se incarca. ma-sa.

6 x mai mult, mi-e tare tare tare tare tare somn.

7 x mai mult, sa aveti o saptamana teribila. la fel si eu.

 

i won’t show what’s underneath, it’s time for surprises. (pentru ca pentru misu saptamana porcina s-a terminat, ceea ce e destul de enervant, chiar mult prea)

“

-Poftim?! Tu îţi baţi joc de mine, nu glumă!

Cât de bolnav era! Dezasamblase din nou cele două staţii de emisie-recepţie.

-Walkman-ul l-ai păstrat intact, din câte văd…

-I-ai redat calitatea: nu puteam da cu piciorul. Staţiile nu funcţionează.

-Zău aşa? m-am mirat eu.

Şi am lucrat din nou, alături de el de această dată. Nu era cel mai bun mecanic din lume: aştepta mereu să îl îndrum, dar de îndată ce asamblă robotul de bucătărie, m-am asigurat că nu muncise în vreun atelier. A fost cel mai pur suc de mere pe care l-am băut vreodată!
-Obosit? l-am întrebat eu imediat ce hotărâserăm să terminăm cu asamblatul.

-Nu, plictisit.

-Ah… Noapte bună! i-am urat eu, îndreptându-mă înspre bezna pădurii, cu trei pături de vreo câteva tone, o pernă şi o sticlă cu apă la mine.

-Să încerci fruct străin…

Cele patru cuvinte rostite de Hayden m-au determinat să rânjesc larg, sincer. Vorbele spuneau întocmai ceea ce încercam, întocmai ceea ce mă îndemnaseră toate interzicerile australianului de a mă supune lui – independenţa faţă de rest. Întorcându-mă înspre el, i-am adresat urmatoarele:

-Se numeşte decizie, independenţă. Nu ai auzit de aşa ceva?

-Noapte bună, Aidan…

“

aidan e din ce in ce mai debusolat, ce-i drept. si a plecat hayden trec printr-o depresie inutila generata de mine. God damn it… ah, uh, i mean: Allah damn it!

biffy clyro ma incanta: mai ales the captain

leapsa. + unicul episod din seria “conversatii in autobuz” (mihnea – debutant al seriei).

o leapsa usor furata de la kristine si nu m-am putut abtine. am mai completat una asemanatoare, dar eh, vezi tu, ma plictisesc enorm.

ah da, leapsa poate circula pe la oricine.

instructiunile erau ceva de genul completati cu un titlu de melodie al unei formatii favorite. am ales Aerosmith.

1. Esti barbat sau femeie?

Janie’s got a gun.

2. Descrie-te.

Crazy.

3. Cum se simt oamenii în preajma ta?

Cryin’.

4. Cum ti-ai descrie relatia anterioara?

Jaded.

5. Dar pe cea actuala?

Falling in love.

6. Unde ai vrea sa te afli acum?

Walk this way.

7. Ce parere ai despre iubire?

Love in an elevator.

8. Cum e viata ta?

Dream on.

9. Ce ai cere daca ai putea sa iti pui o singura dorinta?

Angel.

10. Spune ceva inteligent.

I don’t wanna miss a thing.

asa, leapsa-terminat.

in partea a doua avem conversatii din autobuuuuuuz: 101.

- uite maica! si asta vrea la presedinte

- cine?

-…

(moment de pauza in care se citeste numele. bine moment lung de pauza)

-eduard manole. hehe, mai bine se ducea la dansez pentru tine.

doar doi oameni (cu handicap cred,iar aici nu sunt nesimtita).

ea – varsta inaintata – dialog: culoare rosie

el – varsta mijlocie – in dialog: culoare albastra

dialogul nu m-a uimit aiurea ci m-a amuzat, ranjetul ce mi s-a intins pe moaca inhibandu-l pe don eduard manole, pacat ca doar pe stalp. insa cand au coborat din 101, isi aveau mainile impreunate.