leapsa.

•8 February, 2010 • Leave a Comment

leapsa primita de la ella (vezi link). multumesc ella.

Principala trasatura a caracterului meu: inadvertenta.

Calitatea pe care o prefer la un barbat: rabdarea, umorul, comunicarea.

Calitatea pe care o prefer la o femeie: inteligenta.

Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei: sinceritatea.

Principalul meu defect: egoism.

Ocupaţia mea preferata: cuvintele si tot ceea ce compun ele.

Visul meu de fericire: trecutul. si nu trecutul meu.

Care ar fi cea mai mare nefericire a mea: durerea alor mei.

Ce-ati vrea sa fiti: multe. de la arheolog la profesor. avocat, probabil.

Tara în care-as vrea sa traiesc: Egipt.

Culoarea preferata: verde/rosu.

Floarea preferata: orhidee (cred).

Prozatorii mei preferati: Wilde, Doyle, Williams si Gordon, Tolkien, Maupassant.

Poetii mei preferati: Tolkien, Poe, Carroll (cele cateva).

Eroul meu preferat: sam si dean winchester (supernatural).

Eroina mea preferata: Lydia (heroes).

Eroii din viata reala: vadim :x (satiric,vorbind). probabil Darwin pentru ca a enuntat teoria evolutiei..

Bautura si mancarea preferate: pepsi si french fries.

Numele preferat: Wolfgang.

Ce detest cel mai mult: superficialitatea.

Personajele istorice pe care le detest cel mai mult: ah, dar de ce i-as uri? fara ei nu ar fi istorie…

Darul natural pe care-as vrea să-l am: perseverenta.

Cum as vrea să mor: oricum, doar sa stiu ca mor.

Starea de spirit actuala: dezamagita.

Deviza mea: time’s an awesome healer.

leapsa se duce la cine vrea. adica o poti completa. tu=oricine.

can you feel my love buzz?

•5 February, 2010 • Leave a Comment

Seria “Cum…” : “Cum au început toate astea?”

•4 February, 2010 • Leave a Comment

-Sincer,nu,nu mă pasionează cu nimic să devin medic. Ştiu,nu am permisiunea să mă ocup de ceea ce îmi place,dar asta nu înseamnă că mă ocup de ceva mai greu. Medicina pare grea. Prea grea. Şi mă duce cu mintea la Hildegard şi…

-Nu,deci rămâne fără medicină. Orice,numai Hildegard nu! Ah,iată-mi pasiunea! exclamă Bogdan într-o suflare. Nicio vorbă,bine,blondule?

Am încuviinţat apatic către partenerul meu de trupă. Spre deosebire de ceea ce îşi dorea el,Bogdan nu dovedea cea mai pură înfăţişare,mohawk-ul său atrăgând o serie de priviri dezgustătoare,iar statura sa – înaltă şi slabă – nu îl ajuta cu nimic mai mult. Spera să devină îndeajuns de atractiv pentru această anume Laura. De l-ar fi refuzat, dezamăgire nu cred să fi fost intensă; trăia pentru critică şi aprecieri,deşi de cele din urmă avea parte doar pe cele două scene – cea a concertelor şi cea a sexului.

Gingăşia se prezentă drept Laura,iar eu am fost uimit de pasiunea camaradului meu. Cele două opusuri aveau să se unească într-un ritm alert,dar benevol. Bogdan, alături de puritatea absolută când,chiar în urmă cu şaizeci şi şase de secunde, profanase toţi sfinţii ai religiei creştine?

Uimitor,dar se părea că fata îi împărtăşea pasiunea pentru acest profan, însă din punct de vedere anatomic. Laura,cu nimic mai diferită decât femeile de vârsta sa prezenta o înfăţişare demnă de dorinţă,trupul său nu prea acoperit dezvăluind o piele fermă,dar palidă ca lămâia,cât şi o pereche de ochi mici,căprui şi rotunzi întocmai ca cei ai unei rozătoare.

-Laura,debută ea conversaţia. Tu trebuie să fii Mihai,mi se adresă ea, iar apoi continuă către Bogdan: Nu credeam că e într-atât de răpitor.

Ochii lui Bogdan se rotiră simultan cu ai mei, la trei sute şaizeci de grade. Plictisiţi de complimentele la adresa-mi, ne-am îndreptat atenţia către grupul de fete care tocmai penetraseră incinta facultăţii. Cinci blondine, fiecare purtând rochii în culorile curcubeului, înţepau încinta prin sonoritatea acută a celor unsprezece centimetri de toc. Platinate de fel, păreau trase la xerox, iar pentru Laura, din punct de vedere anatomic, cele trei straturi de silicon erau invers proporţionale cu calitatea encefalului.

-Ah,cum s-ar spune pe termenul lor,Plasticele,dacă vreţi… Însă…

-Curve sună mai bine,întrerupse Bogdan răpit de pasiunea sa. Şi… Nu a ajuns şi Phoebe?

-Nu,are ceva probleme cu al său frate,mii de scuze,ştiu că doreai să o vezi,la fel şi ea,dar vezi tu… Nicholas…

Nu am stat prea multă vreme alături de ei,căci pagerul mă chemă insistent. Am ajuns la sediu de îndată. Giroscopul avea să fie transferat în nordul ţării,iar de îndată ce l-am anunţat pe Bogdan,acesta a zburdat. Transferarea giroscopului însemna acceptarea proiectului, acceptarea proiectului – promovarea mea. Îl interesa statutul meu social doar pentru salariul satisfăcător de care aveam parte.

-Şi ce te face să crezi că aş vrea să te ajut? l-am întrebat eu într-una din zilele când ne aflam la sediu. Ţine asta!

-Ce-i asta?

-Ţine şi taci!

-Păi, ce vrei să spui? Laura… O plac. Laura este o persoană de sex feminin care îl atrage pe Bogdan, o persoană de sex masculin. Simplu. Atracţie. Pu-ră atracţie, silabisi el adjectivul.

Trăgea de mine să îl însoţesc la aniversarea acesteia. Îi era teamă să meargă singur; ar fi rostit cele mai banale glume, iar Laura, cu siguranţă, şi-ar fi pierdut interesul. L-aş fi ghidat însă mă temeam şi eu de situaţia care s-ar fi putut isca.

-Phoebe vine şi ea.

-Nu o cunosc pe Phoebe, am murmurat eu enervat. Deci… Se dă în vânt după banalităţi gen Meyer sau calitatea Wilde?

-Citeşte? fu Bogdan nedumerit.

-Ah, dragul meu! Până şi tu citeşti…

-Adevăr grăieşti!

Următoarea seară ne treziserăm târziu în urma maratonului de filme din noapte şi, spre disperarea cumplită a colocatarului meu, întârziaserăm cu mai bine de două ore la petrecerea Laurei.

-Din cauza ta, idiotule! izbucni el aruncând cu sticlele din plastic în minte.

-Bogdan, încă dorm, am mormăit eu însă era deja prea târziu: trebuia să ajungem la târg pentru cadou întâi.

Bogdan îmbrăcă ceea ce găsi călcat în dulap, iar eu întocmai. Somnoros, l-am lăsat pe el să conducă Audi-ul şi bănuiesc că fusese norocul său că încă găsirăm târgul deschis. Târziu nu era. Laura, o persoană nu prea versată, nu avea să ţină petrecerea târziu după miezul nopţii. Am ales în grabă un roman al lui Pamuk cât şi un ceas din argint şi, în jurul orei opt după amiaza, am ajuns acasă la aceasta, eu oferindu-i un imens buchet de flori, iar Bogdan cadoul.

Am găsit petrecerea destul de liniştită, iar amicul meu reuşi să capteze atenţia sărbătoritei pe întreg parcursul serii.

Locuinţa fetei era încântătoare. Nu prea încăpătoare de fel însă suficientă pentru numărul invitaţilor, casa aparţinea unchiului acesteia care, în scurtă vreme, avea să pună în practică planul de a o închiria. Cele două băi păstrau miros de flori sălbatice, probabil de la lumânările parfumate recent stinse, atenta sa igienă încântând, părere împărtăşită şi de dragul meu camarad.

Adeptă a seriozităţii, Laura încuie dinainte camerele celor trei dormitoare asta supărând singura pereche ce se formă în acea seară. De asemenea, un bar improvizat servea drept loc de intersecţie, un bar fără de prea multe băuturi alcoolice însă. Am rânjit uimit.

-Seriozitate întinsă la extreme,nu? m-am adresat eu cordial barmanului.

-Studentă la medicină,creştină? Nu chiar, însă există mari şanse ca teribilul său unchi să îşi facă apariţia aşa că… Spune, scumpete! încheie el explicaţia, adresîndu-se domnişoarei din stânga mea.

Nu cred să fi fost mai încântat de vreo Evă până atunci. Părul său şaten deranjat curgea încăpăţânat pe umeri răvrătindu-se împotriva mâinilor proprietarei. Aceste mâini mici şi deloc îngrijite se ascundeau mereu de ochii mei, în timp ce îi cercetam limbajul trupului cu o atenţie sporită. Respectiva ceru un nu-ştiu-ce cocktail şi, vizibil deranjată, privi către mine, permiţându-mi să-i inspectez trăsăturile. Nişte ochi migdalaţi, de un albastru intens, mă fixau enervaţi de insistenţa privirii mele pe când un nas mic,mic şi cârn îşi exprima frustrarea mişcându-se uşor ca şi când ar fi dorit să îndepărteze o muscă. Am surâs către ea, iar buzele sale pline şi, din nou, neîngrijite, murmurară un “da?” către mine.

-Mihai, m-am prezentat eu prietenos fetei.

Însă tot ceea ce mi-a oferit a fost un simplu zâmbet. În continuare, Eva îşi recăpătă paharul adus gol anterior, umplut acum de un lichid verde şi, liniştită, porni către celălalt colţ al camerei.

-Phoebe, mi se adresă barmanul.

Am fost surprins să ştiu că aceea era fata de care Bogdan îmi tot vorbise până să apară Laura. Din punctul de vedere al fizicului, Phoebe îmi fusese descrisă până în cel mai mic amănunt. Ochi albaştri, dacă ştii cum e piatra aia lapis lazuli, buze neîngrijite mai niciodată, pentru că obişnuieşte să le muşte, trup creat proporţional.

Nu a durat mult până ce conversaţia mea cu acel barman se intensifică. Jacques, căci îşi ura numele de Ion, trăise în Franţa în mare parte a vieţii sale. Înfricoşătorul cutremur din ‘77 însă, îi ucise părinţii care, îmătrâniţi de griji şi muncă, rămaseră în ţară alături de nepoata lor, fiica lui Jacques, Maria, o fetiţă de cinci anişori. Ştiind că nu ar fi avut puterea să locuiască în Franţa datorită micilor tâlhării, revenise în România pentru a sa fiică. Aici, întâlni pe unchiul Laurei, un anume cămătar – nici că i-am reţinut numele – care, având nevoie de protector pentru a sa nepoată care trăia singură în ţară, oferi acestuia o slujbă.

-El trăieşte în Rusia alături de familie. Rareori ajunge pe-aici, prin Balcani, pentru treburi de aceste. Am ajuns la patruj’ nouă de ani să am un echilibru social. Maria nici că mă mai doreşte. Am rămas cu fata ceea, Laura, pe care o iubesc ca pe propria-mi fiică.

Am rămas surprins de amarnica poveste a acestui Jacques, dar l-am părăsit, conştient de faptul că aveam nevoie să mă aşez.

Zărind un loc liber în sufrageria locuinţei, lângă cuplul dezamăgit, gândii să ajung acolo cât mai repede cu putinţă însă mi-am auzit numele, iar vocea era a lui Bogdan şi, brusc, m-am întors doar pentru a mă alege cu draga mea cămaşă bleu pătată de acel lichid negru, mult iubitul Pepsi al secolului curent. Phoebe izbucni într-un râset acut şi, fără vreo scuză, se îndepărtă agale. Uşor enervat şi interesat de figura aceea, am alergat înspre ea şi am prins-o cu forţă de triceps.

-Tocmai ai distrus o cămaşă… Scuze, nimic?

-Poftim?! Vrei scuze? Banii pentru detergent, sau…

-Scuzele, doar.

-Mai bine banii pentru detergent, spuse ea sorbind ultima picătură, îndepărtându-se încet.

tipologia personajelor nu prea bine stabilita. povestea idem. asteapta-te la schimbari din cand in cand. nu prea sunt in stare sa gandesc. e 19:53. am facut-o intreaga zi.

stiu,stiu.

•2 February, 2010 • Leave a Comment

da,am sters pentru ca mi-e teama. treaba cu copyright.

The+Lord+Of+The+Rings+-+Pippins+Song

•31 January, 2010 • Leave a Comment

The Lord of The Rings, J.R.R. Tolkien.

•31 January, 2010 • 2 Comments

da, pasiunea-mi pentru carti, filme, lumi si concepte ramane, iar omul este un geniu. si e om.

” Three Rings for the Elven-kings under the sky,
Seven for the Dwarf-lords in their halls of stone,
Nine for Mortal Men doomed to die,
One for the Dark Lord on his dark throne
In the Land of Mordor where the Shadows lie.
One Ring to rule them all, One Ring to find them,
One Ring to bring them all and in the darkness bind them
In the Land of Mordor where the Shadows lie. “

iar cuvintele de pe inel in limba elfa (traduse de wikipedia in engleza):

Ash nazg durbatulûk, ash nazg gimbatul,

(One Ring to rule them all, One Ring to find them,)

Ash nazg thrakatulûk agh burzum-ishi krimpatul.

(One Ring to bring them all and in the darkness bind them)

i can’t see a thing in the video…

•27 January, 2010 • Leave a Comment

cred ca mi-am gasit o noua slujba. bine, imi place sa o numesc eu insami slujba caci nu prea cred ca este o slujba. stii ce? nici macar nu imi place cuvantul slujba. nici munca. nici job. nimic. deci slujba pe care mi-am gasit-o este anonima, implica raspunsuri si, deci, ajutorarea unor persoane in cauza. nu se castiga bani si te distreaza. wikianswering. e haios. adica raspunzi pe wiki. tastezi domeniul, apesi answer si sunt mii, zeci de mii de intrebari. spre exemplu, tasteaza “ancient egypt” si raspunde. am raspuns si eu la o gramada.

in plus, maine am fizica si sper. eu sper caci inca sustin faptul ca speranta nu moare si inca sper sa nu moara maine. 7 e prea mult? normal. eu nu stiu de 7. e termodinamica, pentru Ra! (asta e o fraza gen Ebe, genius!)

mai mult, am o gramda de ocupatii si ma bucur. pentru doua saptamani uit ca am inca o slujba: cea de eleva. pentru doua saptamani! doua saptamani! in astea doua saptamani am nevoie de 50 pagini a4 scrise. asta este strictul necesar. bine, sper.

hugo este interesant.

green day.

Pe-aici, prin anarhia asta mixtă.

•25 January, 2010 • Leave a Comment

Slab, slab, din ce în ce mai slab. Omul o numeşte voinţă, eu o numesc tendinţă.

Îi plăceau cerealele dimineaţa la fel de mult ca jocurile de noroc la care îşi pierdea până şi umbra. Era interesant să pierzi. Îi aducea aminte de eşec. Nu era lucru pe care îl detesta căci nu credea în astfel de sentiment. Ştia cum e să fie urât, dar nici că dorea să împărtăşească asta. Părea vulgar şi… Slab. Cunoştea doar teamă. Îi era teamă de acel trecut pe care îl evita tot mai des, pe care genele îl alungau mult prea târziu în noapte, pe care visele nu îl puteau îndepărta. Era trecutul său, un trecut favorabil stelelor, iar stelele ar suporta Universul, iar Universul ar spulbera un simplu suflet. Un simplu suflet ca al lui. Da, el ar fi putut fi spulberat de Univers.

Îi plăceau pisioii. Nu pisicile, ci doar pisoii. Pisoii mici,mici de-abia iniţiaţi în Tot, de-abia căzuţi pe-aici, prin anarhia asta mixtă. Aveau un miorlăit aparte. Unic şi pur, ori păreau a plânge pentru că erau înfometaţi, singuri sau friguroşi, ori fiindcă se aflau pe-aici, prin anarhia asta mixtă.

Pentru el, Universul era mixt. Indiferent de secretar, director sau mecanic, Universul era o anarhie mixtă.

Îi plăceau culorile. Non-culorile le considera şterse. Culorile erau în ordine; culorile erau bine. Spre exemplu, roşul îi amintea de buburuze. Întâia oară când avu contact cu una, fu acum mai bine de vreun secol, Purtase una în faţa văzătorilor, iar de pe-atunci înmagazinase prin baza sa de date culoare aceea puternică. Nu avea putere să uite albastrul. Îi amintea de cer. Ar fi regretat enorm dacă pierdea verdele: renaştere şi fertilitate. Nu era de mirare că vechii egipteni adorau într-atât de mult verdele. Şi mai erau: galben pentru Soare, roz pentru simpatie, iar portocaliu pentru putere. Schimba atribuirile culorilor după bunul plac. Galbenul putea deveni putere, iar roşul Soare, însă verde rămânea verde.

Admira tehnologia. Făcea parte din ea, iar ea părea la fel de încântată de sentiment. Părea un sentiment pur, reciproc.

Era uimit de Întrebare. Atâtea nedumeriri sub un singur acoperiş? Un semn atât de rotund pentru nişte fraze atât de curioase? Ei bine, se părea că da.

Unisex. Adora asta. În fond, el ce era?

Stăruia zeci de minute în faţa unor statui. Răbdare. Asta era tot ceea ce acestea inspirau. Să poţi concepe ceva etern, ceva dur, ceva simbolic ar fi durat prea mult. Iar prea mult părea să necesite răbdare. Răbdarea era eternă.

Îi plăcea să plângă. Lacrimile erau sărate, erau secretate de corp, aveau sentiment. Fie că răceala nu trecea, fie că ea trecuse pe tărâmul celălalt, fie că era a douăzeci şi şaptea oară când susţineau un examen; lacrimile avea un sens, un sentiment, fie şi numai unul.

O cifră sau două.

Un giroscop.

O maşină de ambulanţă.

Un zâmbet la amintire.

O uşurare când la -18 Celsius, o cană de ciocolată aşteaptă fierbinte.

O strângere sinceră de mână: Am reuşit!

O eternitate.

Un cântec. Un vers. O melodie.

O pană de scris.

O chitară.

Câteva secunde. Minute. Ore. Zile. Săptămâni. Luni. Ani. Decenii. Secole. Milenii. Ere.

Diferenţe.

Mâine sau astăzi, aici sau acolo.

Etiopia sau Groenlanda.

Egiptul antic sau Minas Tirith.

Oscar sau Nobel.

Dezintegrare sau Renaştere.

Simplu sau Complex.

Perfect sau Defect.

Activ sau Retras.

Pe-aici, prin anarhia asta mixtă.

El sau Ea.

De ce toate acestea? Pentru că există acolo unde totul există. Pentru că au şansa la a fi, şansa la a fi parte. Toate acestea de pe-aici, de prin anarhia asta mixtă.

Te priveşte. Cu siguranţă, te priveşte. Da, pe tine, cel ce citeşti ceea ce vezi aici la acest link din wp. Ori aici, ori pe cele mai faimoase site-uri din lume. Ori acolo, ori în cele mai ratate cărţi. Ori în cele renumite. Pretutindeni. Ceva de genul omniprezent, omniscient.

Te privesc şi mă amuz. Ca pe-un gând viclean, te scuz. Recunoşti, de da sau nu, pretutindeni, tot sunt, nu?

E rimă, e frază, e pe-aici, prin anarhia asta mixtă.

Este cuvânt.





it isn’t the love of a hero,and that’s why i fear it won’t do.

•21 January, 2010 • Leave a Comment

firesc mie,cea de-a doua idee de poveste am sters-o si am refacut-o de 3 ori. initial,aidan nu parea sa fie genul de persoana care sa merite sa fie o entitate. a doua oara,actiunea era prea idioata in sensul ca nu avea sens. iar acum,cea de-a treia oara sper sa fie bine. deja mi-am analizat personajele si sper sa fie bine. adica aidan merita,acum mai mult decat in primele doua ipoteze.

adevarat,nu am mai dat pe aici de pe 12,iar astazi suntem in 21. ceva de genul mai bine de o saptamana. e in regula,adica eu,psihic,sunt in regula. de ce n-as fi? cu liceul stau destul de prost. fizica nu-mi prieste. deloc. desi arata bine si mi-ar placea sa stiu, ea tot nu-mi prieste. e ca cel mai atractiv gandac. la un moment dat,tot trebuie sa-l omori. in rest,este totul bine. inca ma oftic pentru alea 98 de puncte,puncte ce demonstreaza ca exact acolo unde-mi place si stiu cel mai bine,exact acolo inca am lipsuri. si,deci,rezulta ca nu stiu nimic. nu-i problema! mai este timp,important e sa ajung sa stiu.

mai departe,din punct de vedere emotional stau din ce in ce mai bine. nu,cand cineva iti spune ca sta bine cu sanatatea,asta nu inseamna ca a scapat de vreo boala. nu,cand cineva iti spune ca sta bine cu dragostea,asta nu inseamna ca si-a gasit sufletul pereche. si nu,cand cineva iti spune ca sta bine pe plan profesional,asta nu inseamna ca a fost promovat. cand cineva iti spune ca sta bine cu sanatatea,asta inseamna ca analizele il considera sanatos. cand cineva sta bine cu dragostea,asta inseamna ori ca nu este indragostit si ca a scapat de umbrele acestui sentiment,ori ca este indragostit de cineva care ii impartaseste sentimentul. iar cand cineva iti spune ca sta bine pe plan profesional,ori si-a gasit o noua slujba – mult mai buna decat cea precedenta sau o slujba excelenta daca este incepator -,ori postul pe care il are ii prieste la fel de mult ca sexul de dimineata. (bine,eu n-am de unde sa stiu). asa ca,stau bine pe planul iubirii,atata tot. dupa cum am spus,fizica ma doboara si,deci,doboara si celelalte materii, iar sanatatea,nu comentez. nu mi-e bine. dupa 2 ani de tratamente,spuf!

fragment? nu.

mai vreau sa mai scriu ceva,dar imi este pofta de ciocolata si publish-ul albastru ma cam cheama. pe curand! (sper).

perfect skies with no rain.

•12 January, 2010 • 2 Comments

sunt bine. adica viroza respiratorie a fost destul de revigoranta. am fost la matei bals, iar doctorul a lovit acolo unde doare mai tare adica a ras de mine ca ma miscam ca un melc si m-a intrebat daca noi la fizica nu folosim termometre. mie nu-mi placea termometrul ala care mi l-a dat el. era… rece, iar pielea mea s-a obsinuit prea greu cu el. da, fizica. sunt sigura ca nu trec semestrul asta. cui ii pasa? ah, da, nici macar lui mama.

RIP pentru The Rev (Jimmy Sullivan) de la A7x. si ca tot veni vorba, iata aici o chesti pe care o ador, o chestie pe care o cred:

asa, eu ma simt bine. foarte bine.