-Sincer,nu,nu mă pasionează cu nimic să devin medic. Ştiu,nu am permisiunea să mă ocup de ceea ce îmi place,dar asta nu înseamnă că mă ocup de ceva mai greu. Medicina pare grea. Prea grea. Şi mă duce cu mintea la Hildegard şi…
-Nu,deci rămâne fără medicină. Orice,numai Hildegard nu! Ah,iată-mi pasiunea! exclamă Bogdan într-o suflare. Nicio vorbă,bine,blondule?
Am încuviinţat apatic către partenerul meu de trupă. Spre deosebire de ceea ce îşi dorea el,Bogdan nu dovedea cea mai pură înfăţişare,mohawk-ul său atrăgând o serie de priviri dezgustătoare,iar statura sa – înaltă şi slabă – nu îl ajuta cu nimic mai mult. Spera să devină îndeajuns de atractiv pentru această anume Laura. De l-ar fi refuzat, dezamăgire nu cred să fi fost intensă; trăia pentru critică şi aprecieri,deşi de cele din urmă avea parte doar pe cele două scene – cea a concertelor şi cea a sexului.
Gingăşia se prezentă drept Laura,iar eu am fost uimit de pasiunea camaradului meu. Cele două opusuri aveau să se unească într-un ritm alert,dar benevol. Bogdan, alături de puritatea absolută când,chiar în urmă cu şaizeci şi şase de secunde, profanase toţi sfinţii ai religiei creştine?
Uimitor,dar se părea că fata îi împărtăşea pasiunea pentru acest profan, însă din punct de vedere anatomic. Laura,cu nimic mai diferită decât femeile de vârsta sa prezenta o înfăţişare demnă de dorinţă,trupul său nu prea acoperit dezvăluind o piele fermă,dar palidă ca lămâia,cât şi o pereche de ochi mici,căprui şi rotunzi întocmai ca cei ai unei rozătoare.
-Laura,debută ea conversaţia. Tu trebuie să fii Mihai,mi se adresă ea, iar apoi continuă către Bogdan: Nu credeam că e într-atât de răpitor.
Ochii lui Bogdan se rotiră simultan cu ai mei, la trei sute şaizeci de grade. Plictisiţi de complimentele la adresa-mi, ne-am îndreptat atenţia către grupul de fete care tocmai penetraseră incinta facultăţii. Cinci blondine, fiecare purtând rochii în culorile curcubeului, înţepau încinta prin sonoritatea acută a celor unsprezece centimetri de toc. Platinate de fel, păreau trase la xerox, iar pentru Laura, din punct de vedere anatomic, cele trei straturi de silicon erau invers proporţionale cu calitatea encefalului.
-Ah,cum s-ar spune pe termenul lor,Plasticele,dacă vreţi… Însă…
-Curve sună mai bine,întrerupse Bogdan răpit de pasiunea sa. Şi… Nu a ajuns şi Phoebe?
-Nu,are ceva probleme cu al său frate,mii de scuze,ştiu că doreai să o vezi,la fel şi ea,dar vezi tu… Nicholas…
Nu am stat prea multă vreme alături de ei,căci pagerul mă chemă insistent. Am ajuns la sediu de îndată. Giroscopul avea să fie transferat în nordul ţării,iar de îndată ce l-am anunţat pe Bogdan,acesta a zburdat. Transferarea giroscopului însemna acceptarea proiectului, acceptarea proiectului – promovarea mea. Îl interesa statutul meu social doar pentru salariul satisfăcător de care aveam parte.
-Şi ce te face să crezi că aş vrea să te ajut? l-am întrebat eu într-una din zilele când ne aflam la sediu. Ţine asta!
-Ce-i asta?
-Ţine şi taci!
-Păi, ce vrei să spui? Laura… O plac. Laura este o persoană de sex feminin care îl atrage pe Bogdan, o persoană de sex masculin. Simplu. Atracţie. Pu-ră atracţie, silabisi el adjectivul.
Trăgea de mine să îl însoţesc la aniversarea acesteia. Îi era teamă să meargă singur; ar fi rostit cele mai banale glume, iar Laura, cu siguranţă, şi-ar fi pierdut interesul. L-aş fi ghidat însă mă temeam şi eu de situaţia care s-ar fi putut isca.
-Phoebe vine şi ea.
-Nu o cunosc pe Phoebe, am murmurat eu enervat. Deci… Se dă în vânt după banalităţi gen Meyer sau calitatea Wilde?
-Citeşte? fu Bogdan nedumerit.
-Ah, dragul meu! Până şi tu citeşti…
-Adevăr grăieşti!
Următoarea seară ne treziserăm târziu în urma maratonului de filme din noapte şi, spre disperarea cumplită a colocatarului meu, întârziaserăm cu mai bine de două ore la petrecerea Laurei.
-Din cauza ta, idiotule! izbucni el aruncând cu sticlele din plastic în minte.
-Bogdan, încă dorm, am mormăit eu însă era deja prea târziu: trebuia să ajungem la târg pentru cadou întâi.
Bogdan îmbrăcă ceea ce găsi călcat în dulap, iar eu întocmai. Somnoros, l-am lăsat pe el să conducă Audi-ul şi bănuiesc că fusese norocul său că încă găsirăm târgul deschis. Târziu nu era. Laura, o persoană nu prea versată, nu avea să ţină petrecerea târziu după miezul nopţii. Am ales în grabă un roman al lui Pamuk cât şi un ceas din argint şi, în jurul orei opt după amiaza, am ajuns acasă la aceasta, eu oferindu-i un imens buchet de flori, iar Bogdan cadoul.
Am găsit petrecerea destul de liniştită, iar amicul meu reuşi să capteze atenţia sărbătoritei pe întreg parcursul serii.
Locuinţa fetei era încântătoare. Nu prea încăpătoare de fel însă suficientă pentru numărul invitaţilor, casa aparţinea unchiului acesteia care, în scurtă vreme, avea să pună în practică planul de a o închiria. Cele două băi păstrau miros de flori sălbatice, probabil de la lumânările parfumate recent stinse, atenta sa igienă încântând, părere împărtăşită şi de dragul meu camarad.
Adeptă a seriozităţii, Laura încuie dinainte camerele celor trei dormitoare asta supărând singura pereche ce se formă în acea seară. De asemenea, un bar improvizat servea drept loc de intersecţie, un bar fără de prea multe băuturi alcoolice însă. Am rânjit uimit.
-Seriozitate întinsă la extreme,nu? m-am adresat eu cordial barmanului.
-Studentă la medicină,creştină? Nu chiar, însă există mari şanse ca teribilul său unchi să îşi facă apariţia aşa că… Spune, scumpete! încheie el explicaţia, adresîndu-se domnişoarei din stânga mea.
Nu cred să fi fost mai încântat de vreo Evă până atunci. Părul său şaten deranjat curgea încăpăţânat pe umeri răvrătindu-se împotriva mâinilor proprietarei. Aceste mâini mici şi deloc îngrijite se ascundeau mereu de ochii mei, în timp ce îi cercetam limbajul trupului cu o atenţie sporită. Respectiva ceru un nu-ştiu-ce cocktail şi, vizibil deranjată, privi către mine, permiţându-mi să-i inspectez trăsăturile. Nişte ochi migdalaţi, de un albastru intens, mă fixau enervaţi de insistenţa privirii mele pe când un nas mic,mic şi cârn îşi exprima frustrarea mişcându-se uşor ca şi când ar fi dorit să îndepărteze o muscă. Am surâs către ea, iar buzele sale pline şi, din nou, neîngrijite, murmurară un “da?” către mine.
-Mihai, m-am prezentat eu prietenos fetei.
Însă tot ceea ce mi-a oferit a fost un simplu zâmbet. În continuare, Eva îşi recăpătă paharul adus gol anterior, umplut acum de un lichid verde şi, liniştită, porni către celălalt colţ al camerei.
-Phoebe, mi se adresă barmanul.
Am fost surprins să ştiu că aceea era fata de care Bogdan îmi tot vorbise până să apară Laura. Din punctul de vedere al fizicului, Phoebe îmi fusese descrisă până în cel mai mic amănunt. Ochi albaştri, dacă ştii cum e piatra aia lapis lazuli, buze neîngrijite mai niciodată, pentru că obişnuieşte să le muşte, trup creat proporţional.
Nu a durat mult până ce conversaţia mea cu acel barman se intensifică. Jacques, căci îşi ura numele de Ion, trăise în Franţa în mare parte a vieţii sale. Înfricoşătorul cutremur din ‘77 însă, îi ucise părinţii care, îmătrâniţi de griji şi muncă, rămaseră în ţară alături de nepoata lor, fiica lui Jacques, Maria, o fetiţă de cinci anişori. Ştiind că nu ar fi avut puterea să locuiască în Franţa datorită micilor tâlhării, revenise în România pentru a sa fiică. Aici, întâlni pe unchiul Laurei, un anume cămătar – nici că i-am reţinut numele – care, având nevoie de protector pentru a sa nepoată care trăia singură în ţară, oferi acestuia o slujbă.
-El trăieşte în Rusia alături de familie. Rareori ajunge pe-aici, prin Balcani, pentru treburi de aceste. Am ajuns la patruj’ nouă de ani să am un echilibru social. Maria nici că mă mai doreşte. Am rămas cu fata ceea, Laura, pe care o iubesc ca pe propria-mi fiică.
Am rămas surprins de amarnica poveste a acestui Jacques, dar l-am părăsit, conştient de faptul că aveam nevoie să mă aşez.
Zărind un loc liber în sufrageria locuinţei, lângă cuplul dezamăgit, gândii să ajung acolo cât mai repede cu putinţă însă mi-am auzit numele, iar vocea era a lui Bogdan şi, brusc, m-am întors doar pentru a mă alege cu draga mea cămaşă bleu pătată de acel lichid negru, mult iubitul Pepsi al secolului curent. Phoebe izbucni într-un râset acut şi, fără vreo scuză, se îndepărtă agale. Uşor enervat şi interesat de figura aceea, am alergat înspre ea şi am prins-o cu forţă de triceps.
-Tocmai ai distrus o cămaşă… Scuze, nimic?
-Poftim?! Vrei scuze? Banii pentru detergent, sau…
-Scuzele, doar.
-Mai bine banii pentru detergent, spuse ea sorbind ultima picătură, îndepărtându-se încet.
tipologia personajelor nu prea bine stabilita. povestea idem. asteapta-te la schimbari din cand in cand. nu prea sunt in stare sa gandesc. e 19:53. am facut-o intreaga zi.
(satiric,vorbind). probabil Darwin pentru ca a enuntat teoria evolutiei..
